Rezumat si referat "Fratii Jderi" de Mihail Sadoveanu

Referat si rezumatul cartii "Fratii Jderi" scrisa de scriitorul roman Mihail Sadoveanu. Referatul si rezumatul acestei carti se adreseaza elevilor de liceu.

In aceasta pagina gasiti si rezumatul si referatul cartii "Fratii Jderi". Textul rezumatului si al referatului le gasiti in josul paginii.

FRAŢII JDERI
REZUMAT


Trilogia „Fraţii Jderi” este alcătuită din romanele „Ucenicia lui Ionuţ” (1935), „Izvorul-alb” (1936) şi „Oamenii Măriei sale” (1942). Aceasta evocă epoca domniei lui Ştefan cel Mare între anii 1469 şi 1475, fiind considerată o epopee, un amplu poem epic care povesteşte fapte eroice, împletind datele istorice cu produsele ficţiunii şi ale legendei. 

„Ucenicia lui Ionuţ” (1935)

Primul volum se deschide cu descrierea hramului de la Manastirea Neamt, unde multimea asteapta infrigurata sosirea lui Stefan. Atmosfera este de multumire si echilibru. Tara are drumuri asezate, dregatorii, proprietatile sunt asigurate prin danii siurice. In centrul cartii sta familia comisului Manole Par-Negru, ai carei fii au indeletniciri dintre cele mai diferite.

În acest moment intră în scenă Ionuţ Jder care vesteste ca alaiul domnesc se apropie şi Nechifor Căliman. Din povestea bătrânului staroste, plină de umor, aflăm despre războiul lui Ştefan „cu această ţară fără rânduială", unde poruncesc „mulţi stăpâni". Tot acum se conturează vechiul conflict domnitor-boieri.
Facem apoi cunoştinţă cu familia lui Manole - Păr Negru al cărui feciori sunt cu toţii închinaţi slujbei domneşti: Simion-comis şi el;

Nicoară - călugăr care sub anteriul monahal poartă arme;

Cristea al doilea comis aflat sub influenţa frumoasei sale sotii Candachia,

Damian-neguţător la Liov dar „ochiul deschis al domnitorului" peste hotare,

Ionuţ – mezinul care este chemat tot in acea zi în slujba domnească.

Intrand in slujba coconului domnesc, Jder cel mititel si Alexandrel-Voda incep sa se cunoasca, povestindu-si diverse lucruri. Micul voievod ii marturiseste lui Ionut l-a luat sub aripa sa ca pe un prieten si doreste sa-i marturiseasca " o taina de dragoste" dar nu inainte de a selega o" fratie de cruce" intre ei.Intriga se învârteşte, mai ales în jurul tentativei nereuşite a lui Gogolea Pogonat de a-l răpi pe Catalan, armăsarul domnesc care are însuşiri magice deoarece in el este concentrată putere a voievodului.

Arhimandritul Amfilohie şi părintele Timotei sunt dascăli vestiţi de la care Ionuţ are multe de învăţat.

Candoarea tânărului erou - Ionut Par-Negru-este reliefată mereu de către Nechifor Căliman, care îl numeşte „mânz". Tânărul cunoaşte şi prima criză erotică. Dragostea pentru jupîniţa Nasta, de la Ionăşeni, îl determină să trădeze frăţia de cruce cu Alexăndrel-Vodă – fiul domnitorului. Are prilejul să-şi treacă examenul de oştean adevărat, prin lupta vitejească cu duşmanii lui Vodă, salvând viaţa fiului domnesc. Ionuţ dovedeşte că este format ca oştean în timpul luptei contra tătarilor când îl ajută pe Simion să captureze pe fiul lui Mamac Han. Apoi, cum se întâmpla frecvent în acele vremi, are loc o ieşire în pradă a tătarilor în urma căreia cade în robie jupâniţa Nasta - prima dragoste a lui Ionuţ. Evadarea necugetată din cadrul familial este până la urmă pentru Ionuţ o călătorie cognitivă (cunoscuta) - temă epopeică (se refera la fapte de eroism) şi ea în roman. Aflând că jupâniţa Nasta a fost vândută unui serai, Ionuţ se duce de unul singur s-o smulga din mâinile turcilor chiar in cetatea lor bine apărată. Dar jupâniţa, pentru care a fost întreprinsă întreaga acţiune eroică nu se mai află printre cei vii, deoarece preferase să se arunce din vapor în apă, decât să cadă în mâna turcilor.


„Izvorul-alb”(1936)

Volumul următor – „Izvorul–Alb” este romanul cunoaşterii magice. În această carte se înmulţesc credinţele mitice care sunt întărite şi prin dimensiunea monumentală şi fantastică conferită, unor supuşi ai domnitorului cum ar fi fraţii Căliman, feciorii starosteluiNechifor Căliman; Onofrei (Sfarmă - Piatră) şi Samoilă (Strâmbă - Lemne).

Cetatea Neamţ este locul de recluziune (închisoare) al lui Ionuţ Jder, un topos (o idee, temă, loc comun) unde recunoaştem tema exilului existenţial al individului, condiţie necesară reintegrării sociale a inocentului Jder.

Are loc casatoria lui Stefan cel Mare cu Maria de Mangop, urmasa a vechilor Comneni. Jitnicerul Neculăieş Albu o răpeşte pe Maruşca, fiica lui Iaţco Hudici şi dragostea târzie a lui Simion cu care comisoaia Ilisafta Jderoaia la inceput nu este de acord, dar acceptand-o peparcurs.

Expediţia recuperatoare la Volcineţ, în Polonia, întreprinsă de Fraţii Jderi - o familie de moldoveni autentici, inimosi, semeti, curajosi, ambitiosi si suspiciosi, a-i caru-i barbati lupta tot timpul cot la cot, biruind intotdeauna - este un episod eroic şi cavaleresc şi în acelaşi timp de pedepsire a unor duşmani ai domnitorului.

Nucleul narativ al volumului, unde Ştefan cel Mare apare în prim-plan, este scena vânătorii de la Izvorul Alb. Vânătoarea domnească devine un ritual de iniţiere (introducere).

Pelerinajul domnesc ilustrează motivul căutării - al soluţiilor de împlinire a unui destin individual - al domnitorului şi altul colectiv - al Moldovei. Domnul este exploratorul şi pentru a lămuri sensurile prezentului şi viitorului este necesară contopirea cu trecutul care se realizează prin confundarea în elementul naturii. Călăuză în această călătorie este legendarul,,bour alb". Iniţierea în cel mai înalt grad în tainele naturii o întâlnim la mag care este schivnicul de la Izvorul Alb (peşteră este loc al meditaţiei), dar adevăraţi magi sunt şi cuviosul Nicodim, arhimandritul Amfilohie Şendrea, dar şi Ştefan cel Mare, care preia semnificaţia unor aspecte ale cosmosului şi le aplică în planul guvernământului.

„Oamenii Măriei sale” (1942)

„Oamenii Măriei sale”, cel de-al treilea volum al trilogiei Fraţii Jderi, este un roman al cunoaşterii raţionale. Dacă primele două volume alcătuiesc o cronică de familie, având în vedere provizoriul, viaţa de toate zilele, fiind în acelaşi timp şi o cronică socială, care analizează procesul alcătuirii unei noi societăţi, în Moldova, bazată pe rânduială şi dreptate, ultimul volum este mai încărcat de istorie, este o frescă a întregii Moldove, care se întăreşte pentru războiul cu turcii.

Romanul urmăreşte evenimentele petrecute între 1474 şi 15 ianuarie 1475, când a avut loc lupta de la Podul Înalt. Este povestită în acest volum căsătoria lui Simion Jder, ridicat mai întâi la rangul de postelnic, cu Maruşca, pe care tânărul o aduce din casa părinţilor ei, la Timiş sunt prezentaţi apoi în roman căpitanii luaţi prizonieri de Ştefan în lupta cu Radu cel Frumos, de la curtea căruia Ştefan răpise pe Domniţa Voichiţa cu fiica sa, domniţa Maria.

Este urmărită viaţa şi grijile comisoaiei Ilisafta privind căsătoria mezinului Ionuţ, dar ştirile cele mai alarmante sosesc de la Brăila şi din Balcani. Armasarul Vizir da semne de "boala", dar comisoaia Ilisafta stie ca aceasta boalaa armasarului domnesc, Vizir prevesteste ca si "Catalan cel batran" razboiul.

Postelnicul Stefan trebuia sa le "mute" pe Doamnele de la palat. AlvanitulAtanasie a fost trimis de Sandrel-Voda sa saboteze drumul doamnelor Radului Voda, vrand sa le duca la manastirea din Pangarati iar pe cei care le insotesc sa-i raneasca fara sa le ia viata. Dupa ce i-a marturisit parintelui Nicodim de cine a fost trimis la aceasta fapta, Atanasie s-a sinucis in fata Postelnicului, a lui Ionut si aparintelui.

Arhimandritul Amfilofie Sendrea il indeamna pe Ionut sa plece de la vederea lui Sandrel-Voda iar tot atunci afla cine a fost mama lui si cine este Amfilofie Sendrea cu adevarat si de ce acesta tine atat de mult la Ionut.

Mos Ilia ii aduce la cunostinta lui Ionut ura care s-a aprins in Sandrel-Voda pentru el. Ramanand fara bani, Grigorie Gogolea Ratoi si Toma lui Bogat au intrat in slujba lui Sandrel, insa mos Ilia a vrut sa moara ca un crestin spunand ca a ajuns la cumintenie, refuzand sa-si urmeze tovarasii de aceasta data. Ii mai spune lui Ionut ca tot Sandrel i-a trimis atunci, pe el si pe tovarasii lui, la prima intalnire cu Fratii Jderi/o parte din ei, sa-l rapeasca sau sa-l "doboare" pe Catalan, insa au dat chix si acum Sandrel doreste sa se razbune pe acel "prieten ca l-a vandut" furandu-i dragostea.

Amfilofie Sendrea il trimite apoi pe Ionut in imparatia lui Mehmet Sultan "sa umble, sa auda, sa ajunga la Aton si sa cerceteze si acolo,si cele aflate si vazutesa le aduca el singur luminatiei sale."

Deoarece "ca barbat din tagma razboinicilor" "instiintarile lui sunt mai de folos mariei sale". Ionut afla ca Sandrel-Voda vine in cateva zile la porunca parintelui sau. Jder stiind ca Sandrel v-a trebui sa se odihneasca in aceeasi chilie unde se sfatuia el si arhimandritul, pune la cale o pozna de care si-a adus aminte ca a infaptuit-o si parintele sau, Manole Par-Negru, impreuna cu un boier, prin care sa-l faca pe coconul domnesc sa-si regrete faptele si sa-l sperie.

Jderul si Botezatul si-au facut intrarea pe taramul lui Mehmet Sultan, ajungand in fata lui Soliman –Beg pentru. a fi judecati. Cei doi isi cautau han pana ce au fost dusi inaintea lui Hrana-Beg, unde Ionut Jder s-a luptat cu cel mai puternic om al lui Hrana-Beg pe nume Uzun, biruindu-l., insa nu a savarsit un lucru bun deoarece s-a facut remarcat si a atras atentia ismailitenilor asupra sa. Hrana-Beg l-a numit pe Ionut „Pehlivan”, deoarece nu puteau rosti numele lui, dar mai tarziu spunandu-i-se Onu Par-Negru. Ii intreaba de unde vin, tatarul spunandu-i ca vin din Ac-Iflac - adica Tara Moldovei- si ca se indreapta spre o manastire din Aton. Dupa ce au indeplinit porunca lui Stefan–Voda si dupa ce s-au intors in tara lor, s-a iscat razboiul dintre Tara Moldovei si turci. Pe campul de lupta de la Podul Inalt, pier vitejeste, de toata lauda si toata fala, unele dintre importantele personaje ale acestei trilogii, "Oamenii mariei sale": Manole Par-Negru împreună cu Simion, starostele Nechifor Caliman impreuna cu unul din fii acestuia, Samoila.

Vestea pieirii acestora, adusa de arhimandruitul Amfilofie, ajunge si la Timis, unde comisoaia Ilisafta Jderoaia impreuna cu sotia lui Simion, Marusca, au pornit cu sania in aceeasi zi la Vaslui.

Trilogia se incheie prin trecerea in condica a parintelui Nicodim, a faptelor din acel an, 1475, si prin intoarcerea lui Ionut Jder de la Sfantul Munte si de la Braila.

(In acest roman Comisoaia Ilisafta se aseamana cu o Vitorie Lipan in care binelesi raul sau pericolul i se arata in vise, descifrandu-l dupa semnele care i se arata.)


Fraţii Jderi

Mihail Sadoveanu

Referat



Creator al romanului istoric românesc - experienţele lui B. P. Haşdeu sau I. Slavici rămânând în sfera bunelor intenţii - Mihail Sadoveanu evocă momente din trecut, transformând, după opinia lui T. Vianu, în mit şi colorând liric realitatea. Inspirându-se din cronici (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), din literatura populară, din documente, scriitorul realizează o operă în care există o permanentă alternare de real şi fabulos, observaţia realistă îmbinându-se cu avântul romantic, documentul cu legenda.

De la timpurile îndepărtate ale existenţei noastre pe aceste meleaguri(Creanga de aur, Vremuri de bejenie), până în perioada secolului al XVII-lea, evocată mai ales prin povestiri, trecutul trăieşte sub o aură legendară, aflându-se la graniţa dintre real şi fabulos, încărcat de lirism. Prozatorul se dovedeşte preocupat, în mod deosebit, de trei momente ale istoriei Moldovei: perioada de glorie, de independenţă şi de înflorire sub Ştefan-Voievod (Fraţii Jderi), perioada luptei pentru recâştigarea prestigiului ţării după moartea lui Ion-Vodă cel Cumplit şi perioada decăderii din timpul domniei lui Duca-Vodă (Nunta domniţei Ruxanda şiZodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă).

Trilogia Fraţii Jderi are proporţii ea singură de epopee, întrucât reprezintă o gigantică, impunătoare construcţie epică, în care lirismul sadovenian se topeşte într-o naraţiune enormă, homerică. Al. Piru arată cum tehnica din epopeea clasică se uneşte în Fraţii Jderi cu tehnica romanului de aventuri de tipul Cei trei muşchetari de Alexandre Dumas - tatăl. Lupte, expediţii, victoria de la Podul Înalt, evocarea unei epoci strălucite din  istoria statului moldovenesc când, între 1469 şi 1475, domnia lui Ştefan cel Mare asigurase libertatea ţării sale, toate dau densitate epică unei epopei cu amplă desfăşurare.

Romanul este ficţiune poetică în care se topeşte documentul istoric: accentul se pune într-o măsură mai mare pe eroismul fraţilor Jderi, al oamenilor Măriei-Sale, decât pe figura autentică a lui Ştefan Vodă. Fraţii Jderi sunt rodul fanteziei autorului. Lucrarea surprinde esenţa spiritului epocii, atmosfera ei particulară, problematica ei socială şi etică al cărei element fundamental e lupta istorică a poporului pentru independenţa patriei.

Astfel structura acestei opere devine, în mod necesar, epică.

Marele poet al naturii şi amintirii, impregnându-şi proza cu un lirism caracteristic, a creat în Fraţii Jderi o bogăţie de peripeţii epice, după modele homerice, un adevărat epos copleşitor. Trilogia are o complexă desfăşurare. Ucenicia lui Ionuţ începe cu evocarea unui hram al ctitoriei Neamţu în primăvara anului 1469, la care participă şi Ştefan Vodă. Nechifor Căliman istoriseşte multe întâmplări printre care, mai însemnate sunt asasinarea lui Bogdan, tatăl voievodului, de către Petre Aron, fratele său. În ceea ce priveşte “ucenicia lui Ionuţ” ea se realizează prin probe de foc, prin bătălii vitejeşti, care alimentează substanţa epică a romanului. El se luptă cu mercenarii din slujba duşmanilor lui Ştefan Vodă, îl scapă de la primejdie pe Alexăndrel, fiul domnului, iar după ce tătarii pradă ţara şi o răpesc pe jupâniţa Nasta, iubita lui Ionuţ, el se duce s-o scape, întreprinde o acţiune eroică, plină de peripeţii, dar zadarnică, întrucât fata preferase să se arunce în Dunăre, ca şi Chira Chiralina din baladă, decât să ajungă roabă într-un serai.

Titlurile capitolelor sunt, ca-n atâtea opere sadoveniene, foarte sugestive şi cu semnificaţii complexe. Capitolul XV poartă titlul: Pe neaşteptate, Ionuţ pune la cale cea mai mare nebunie. Sadoveanu înţelege zburdălniciile tinereţii, de aceea zugrăveşte cu simpatie pe Ionuţ Jder, eroul principal al trilogiei, dar consideră o mare nebunie acţiunea lui aşa de imprudentă sub stăpânirea impulsurilor, când porneşte pe urmele Nastei, fără să mediteze prea mult asupra riscurilor. Jderii cei mari îl urmează pe mezin cu gândul de a-l salva. Ionuţ, în toiul acţiunii lui, începe a căpăta mai mută judecată şi măsură. Presimţind că fraţii mai mari îl vor ajuta, deşi plecase fără voia şi ştirea lor, el îi aşteaptă în stufurile de pe lângă cetatea ienicerească, unde era seraiul. E o adevărată expediţie a fraţilor Jderi, încununată de succes pentru că se termină cu pedepsirea exemplară a lui Suliman beg, pleşuvul, unsurosul şi coptul de grăsime, stăpân al seraiului, căruia îi era destinată şi jupâniţa Nasta.

Materia epică este densă şi în volumul al II-lea, Izvorul Alb. Sporesc isprăvile vitejeşti ale fraţilor Jderi. Jitnicerul Neculăeş Albu o răpeşte pe jupâniţa Maruşca, dragostea lui Simion Jder, fiică nelegitimă a lui Ştefan Vodă, aprigă ca şi ilustrul ei părinte. Lupta lui Simion Jder pentru eliberarea fetei, în Polonia, are semnificaţie politică, întrucât Neculăeş Albu era nepot al logofătului Mihu, unul din marii boieri trădători, duşmani ai lui Ştefan Vodă. Acţiunea de pedepsire a lui Neculăeş Albu, care-şi pierde capul “dintr-o prostie a tinereţii”, după vorba aşa de înţeleaptă a lui Amfilohie Şendrea, sfetnicul de taină al voievodului, are implicaţii etice profunde în contextul întregii opere a lui Mihail Sadoveanu. Neculăeş Albu nu e departe de Alecu Ruset, eroul din Zodia Cancerului, care cade înfrânt în acţiunea lui nechibzuită de răpire a domniţei Catrina, zdrobit de buzduganul lui Duca Vodă. Scriitorul sancţionează încă o dată dezechilibrul pasional, lipsa de raţiune, spiritul anarhic. Neculăeş Albu se face vinovat nu numai prin răpirea unei fecioare, răpire silnică, ci şi prin faptul că făcea jocul duşmanilor lui Ştefan Vodă, prin urmare ai ţării, în contrast cu lupta dreaptă a fraţilor Jderi.

Ultimul volum al trilogiei, Oamenii Măriei-Sale, e însufleţit de un elan epic şi mai puternic, încununând toată opera cu evocarea unei eveniment epocal, pentru domnia lui Ştefan cel Mare şi a ţării, bătălia moldovenilor cu turcii la Vaslui, bătălie în care îşi află sfârşitul Manole Păr-Negru şi Simion Jder. Acesta e un deznodământ-apoteoză al epopeii, pregătind, însă, prin alte isprăvi eroice.

Titlurile dau o indicaţie asupra construcţiei epice. E vorba de capitolul X Întâmplările de mirare ale comisului Jder, pe drumurile Împărăţiei şi de capitolul XI Alte întâmplări şi mai de mirare. Într-adevăr sunt de mirare, aparţin baladei şi legendei, acţiunile temerare ale lui Ionuţ ca iscoadă până la muntele Athos, urmărind mişcările armatei turceşti a lui Solomon Hadâmbul, conform indicaţiilor date de marele voievod al Moldovei, demonstrându-şi vitejia, dibăcia în mânuirea armelor chiar în capitala monstruoasei împărăţii înrobitoare. Suflu epic au şi evocările unor lupte preliminare cu urdiile turceşti date de fraţii Jderi, comandanţi ai răzeşimii armate, precum şi capturarea lui Mitru, mare boier, duşman al stăpânirii celei drepte.


Alături de partea epică pe alocuri apare în epopee şi imaginaţia lirică a scriitorului, forţa de a plăsmui simboluri poetice. Cel mai sugestiv simbol poetic din  Fraţii Jderi îl găsim în capitolul Vânătoare domnească şi bourul cel tare de la Izvorul alb. De altfel, titlul celui de al doilea boul e o indicaţie către esenţe: Izvorul Alb. Ştefan cel Mare apare în primul plan. El pleacă în fruntea oamenilor lui de încredere în căutarea unui pustnic legendar, de la care aşteaptă îndrumare pentru acţiunea lui istorică de apărare a ţării, pentru biruinţa dreptăţii poporului său. Izvorul alb este simbolul legăturii dintre Ştefan cel Mare şi tradiţiile străvechi, neprihănite ale pământului. Pustnicul n-a mai fost găsit, dar voievodul a înţeles că adâncurile s-au mişcat şi că lupta cu balaurul se apropie. Pustnicul era ucenic al unui sihastru care a fost proroc lui Alexandru cel Bun, profeţind că după acesta va urma o perioadă grea pentru Moldova, “cu mişelia răzvrătirii şi a uitării de Dumnezeu”, până ce “va ieşi din nouri un bour tânăr care va sufla pe nări foc îngemănat”. Aceşti monahi erau din seminţie domnească, aveau o înţelepciune şi o ştiinţă mai veche decât creştinismul şi au povăţuit pe primii voievozi, Dragoş şi Bogdan. Cercetând urmele schivnicului, Ştefan cel Mare făcea legătura cu înţelepciunea magilor din străvechea Dacie.

Pentru conturarea personajelor Sadoveanu nu foloseşte analiza minuţioasă a stărilor sufleteşti pentru conturarea personajelor care se dezvăluie treptat din evocarea faptelor, printr-o selecţie subtilă a momentelor semnificative. Această mişcare epică fuzionează permanent cu lirismul într-o sinteză artistică unică.

Ionuţ Jder se conturează ca personaj literar în mod treptat în funcţie de viziunea artistică a lui Sadoveanu care e creator de ample povestiri baladeşti, opere epico-lirice, nu de tipuri balzaciene.

Ucenicia lui Ionuţ, adică formarea lui, este fecundă întrucât prin cucerirea treptată a înţelepciunii el se maturizează în focul experienţei şi devine Comisul Onu, unul din oamenii de încredere şi de nădejde ai Măriei Sale.

La început, zburdălnicia firească a vârstei lui e prinsă în formulări sugestive, lirice, metaforice: “Era fluture, flacără, schimbător ca un pui de demon.

Proiecţia folclorică dă un contur tot mai sugestiv şi pregnant virtuţilor lui Ionuţ. El este mezinul din basme, superior până la urmă fraţilor, deşi la început se dovedeşte atât de nechibzuit în dragoste.

Ca Nică a lui  Ştefan a Petrei din Amintirile lui Creangă, Ionuţ Jder confundă realitatea cu basmul, e copilul universal care crede în propriile lui fantasme. La 12 ani, i-a dat harmăsarului alb, năzdrăvan ca în poveşti, lui Vizir al lui Ştefan Vodă, să mănânce jăratec, dar calul domnesc l-a lovit cu copita; era să dea foc grajdului. Tot din cadrul fanteziei zburdalnice fac parte fraţii Onoferi şi Samoilă care devin Sfarmă Piatra şi respectiv Strâmbă Lemne.

Scrisorile solilor veneţieni în Moldova pe lângă curtea lui Ştefan Vodă ajută la conturarea personalităţii lui Ionuţ. Părintele Geronimo della Rovere primise de la postelnicul Ştefan Meşter confirmarea vitejiei şi iscusinţei în luptă a lui Ionuţ: “te încredinţez, cuvioase părinte, că acest tânăr are minte cât şi vitejie”. Nepot al Papei Sixt, Geronimo îi scrie stăpânului său despre Signor Onu, comandantul cavaleriei răzeşeşti care a prezentat voievodului pe solii italieni. Scrisoarea veneţianului Guido Solari ne arată pe un străin foarte curio să cunoască pe răzeşi ca ostaşi care participă la lupta de la Voineasa, condusă cu deplin succes de Comisul Onu.

Opera este plină de virtuţile fraţilor Jderi care sunt pe primul plan. Titlul ales trilogiei subliniază ideea de bază, ca şi titlul celui de-al treilea volum care accentuează comuniunea dintre “Oamenii Măriei-Sale” şi personalitatea marelui domn. Fraţii Jderi sunt boieri mici, ridicaţi din răzeşime.

Toţi sunt devotaţi lui Ştefan Vodă, dar fiecare are calităţi particulare. Simion e deosebit de viteaz şi curajos, în toate acţiunile lui, un om închis, un caracter nestrămutat. El cade eroic în lupta de la Podul Înalt, ca şi tatăl său, cu care semănă foarte mult. Cristea are graiul dulce şi împodobit. Damian are şiretenia neguţătorului. Bădiţa Nicoară, călugăr la Mănăstirea Neamţului, în urma unei decepţii sentimentale, reprezintă înţelepciunea. Devotat marelui domn, el devine la nevoie iscusit în mânuirea armelor şi viteaz ca şi fraţii săi.

Ionuţ, mezinul, întruneşte toate calităţile fraţilor, de la vitejie până la diplomaţie şi vorbire înflorită, depăşindu-şi ca-n basme, pe fraţii mai mari.

Figura lui Ştefan cel Mare e realizat în lumina cronicii marelui domn, adică Letopiseţ de când s-a făcut Ţara Moldovei, precum şi a cronicii lui Grigore Ureche. Voievodul e o expresie a epocii feudale, un domn autoritar, cu drept de viaţă şi moarte asupra supuşilor. Intransigenţa lui în pedepsirea duşmanilor şi a trădătorilor de ţară, ca boierul Mihu, e caracteristică eroilor sadovenieni, tari şi neînduplecaţi în sancţionarea mişeliei. E la fel de necruţător cu tătarii care prădaseră ţara, punând în ţeapă pe soli şi desfăcând în două pe feciorul hanului, pedepsind cotropirea Moldovei.

E un strateg iscusit, foloseşte cu măiestrie terenul în câştigarea războaielor. Diplomat abil, se înconjoară de sfetnici cu simţ politic deosebit, ca Arhimandritul Amfilohie Şendrea, care-l sfătuieşte să-şi aleagă oameni devotaţi, oameni tineri împotriva puterii marilor boieri feudali. Fraţii Jderi reprezintă noua boierime ridicată până la divan prin încrederea domnului şi virtuţile ei.