Caracterizarea lui Dan, capitan de plai de Vasile Alecsandri

Caracterizarea personajului "Dan" din poemul eroic "Dan, capitan de plai" scris de poetul si prozatorul roman, Vasile Alecsandri. Autorul a publicat pentru prima data poemul in revista „Convorbiri literare” in anul 1875.

Caracterizarea lui Dan, capitan de plai
de Vasile Alecsandri

Dan este intruchiparea simbolica a patriotismului si eroismului anonim, popular. Batranul Dan traieste ca soimul singuratic/in pestera de stanca, pe-un munte paduratic". Retras in mijlocul naturii, el se bucura de fiecare rasarit de soare si se intristeaza privind cu jale lunga cum soarele apune"

Batran, vechipustnic, ramas singur din timpul sau afara", si izolat, ca pe un gol de munte o stanca solitara". Dan se gandeste tot mai des la moarte: O! lege-a nimi-cirei, o! lege nemiloasa!/ Cand, cand sa toci oare a vremei lunga coasa!". El regreta anii tineretii, in care s-a dedicat trup si suflet apararii patriei sale, ani in care tara dormea-n pace pe timpii cei mai rai", caci el ve-ghea-n picioare la capataiul ei".

Dan traieste in comuniune totala cu natura, intelege graiul celor doi vechi stejari, crescuti dintr-o tulpina pe culmea cea de munte/S-avand ca o coroana un secai pe-a lor frunte" si aila de la ei primejdia in care se afla tara, din cauza navalirii tatarilor. Prinzand, deci, de veste ca e sabie in {ara", batranul Dan nu sovaie sa le sara in ajutor compatriotilor sai: desprin-zandu-si din cui palosul vechi, porneste de indata la lupta.

Marelui om de munte" primeste sprijinul naturii: raul ii cunoaste si scade-a sale valuri", permitand inaintarea viteazului Dan spre campul de lupta. Alaturi de el isi va face aparitia si Ursan, prietenul si tovarasul sau de lupta.

Prieten devotat, Dan nu-1 paraseste pe Ursan atunci cand acesta cade ranit in lupta, ci sta de paza la capul lui", cu calu-n mana stanga, cu palan mana dreapta",/ Amenintand cu ochii tatarii, mii asteapta/Pre cum asteapta zimbrul de lupi incungiurat".

Paganii refuza sa se infrunte cu viteazul Dan, caci palosn-i naprasnic e vultur de otel".

Dan, ranit si el, este luat de Ghirai ca prada si trofeu".

Desi cuprins de lanuri", viteazul Dan da dovada de multa demnitate si intelepciune, refuzand oferta fiorosului Ghirai de a se lepada de credinta strabuna, preferand moartea in locul unei vieti miselnic castigate".

El vrea, ca dup-o viata lunga, ferita de rusine", sa-si pastreze pana la moarte integritatea morala. ii adreseaza lui Ghirai o singura rugaminte, aceea de a fi lasat sa sarute, pentru ultima oara, pamantul tarii sale: Nu-mi trebuie-a ta mila, nu vreau a tale daruri./Tu imi intinzi o cupa mult plina de amaruri, /Departe ea de mine! mai drept e ca sa mor!/Iar daca ai tu cuget si-ti pasa deal meu dor,/Ghirai, ma lasa, lasa in ora mortii grele/ Sa mai sarut o data pamantul tarii mele!"

Uimit, Ghirai. desface cu propria-i mana cumplitul lant", unealta de robie sub care leul zace", si-i zice grabnic: Tata ia calul meu si du-te!" Cuvintele lui Ghirai sunt dovada imensului respect pe care i-1 trezeste atitudinea unui ostean atat de viteaz si de demn. intors in cortul lui Ghirai, dupa ce saruta ca pe-o moaste" pamantul Moldovei si isi umfla pieptul cu aerul tarii, viteazul Dan cade mort.

Cuvintele de lauda pe care le rosteste cu durere Ghirai, in finalul poeziei, evidentiaza deosebitele trasaturi morale ale eroului: O! Dan viteaz, ferice ca tine care pere,/Avand o viata verde in timpul tineretii/Si alba ca zapada in iarna batranetii!"